Download AppStore Get it on Google Play
Scor relativ individual de risc cardiovascular

Scorul arată fiecăruia în baza unor factori de risc (fumat, colesterol etc)
sau protectori (activitate fizică etc) ce risc are de a dezvolta o boală de inimă
în comparație cu riscul maxim sau minim (optim) posibil
(sau dacă aveți deja o boală cardiovasculară - riscul de a se agrava)
AFLĂ MAI MULTE
CV TEST
CVRisk este exprimat într-un punctaj abstract derivat din mărimea riscului sau protecției aduse de fiecare factor de risc în baza unor studii științifice largi.
Dacă nu aveti date de laborator (colesterol etc) vă puteți calcula doar riscul clinic.
Dacă aveți și datele de laborator despre lipide (colesterol HDL, LDL, TGL) și glicemie (sau stiți că aveți diabet zaharat), vă puteți calcula riscul total care este mai precis.
Dacă aveți mai multe scoruri calculate în timp, vă puteți calcula riscul evolutiv (riscul actual / riscul anterior) care vă arată dacă în intervalul de timp respectiv a crescut, a scăzut sau se menține același.
În funcție de punctajul obținut, vi se vor face recomandări de stil de viață sau chiar sugera un tratament medicamentos (recomandat de medic).
10 PAȘI SIMPLI DE UTILIZARE A CVRISK
  1. Derulați factorii incluși în CVRisk și răspundeți la întrebări prin bifarea căsuțelor
  2. Dacă nu aveți date de laborator, vă calculați doar riscul clinic (primii 9 pași). Dacă nu îi aveți, e simplu: Măsurați TA, greutatea corporală, înălțimea, amintiți-vă dacă părinții au avut boli de inimă, dacă nu, puneți pentru siguranța 2, analizați-vă stresul profesional, dieta, activitatea fizică.
  3. Dacă aveți și datele de laborator (Colesterol LDL, HDL, TGL, glicemie) continuați să vă calculați riscul total, mai precis.
  4. Riscul dumneavoastră va fi calculat automat și afișat sub forma unui număr care aproximează mărimea riscului cardiovascular.
  5. Comparați-vă riscul cu cel maxim și optim pe care îl puteți avea în funcție de sex, vârstă sau boală de inimă afișate de asemenea pe ecran.
  6. Dacă riscul calculat e mai aproape de cel optim, continuați măsurile de prevenție. Dacă riscul calculat e mai aproape de cel maxim, intensificați măsurile de prevenție.
  7. Calculați-vă riscul nefavorabil (risc calculat / risc optim). Cu cât depășește 1, riscul dumneavoastră cardiovascular este mai mare și trebuie să intensificați măsurile de prevenție.
  8. Dacă sunteți la a 2-a, a 3-a calcuare a riscului, continuați cu calcularea riscului evolutiv introducând în căsuță ultimul risc calculat. Veți primi automat riscul evolutiv (risc calculat actual / risc anterior). Dacă este subunitar, continuați măsurile de prevenție (sunteți pe calea cea bună). Dacă este supraunitar, intensificați măsurile de prevenție.
  9. Dacă nu aveți boală cardiovasculară, hipertensiune arterială, diabet zaharat sau colesterol mult crescut și aveți sub 40 ani, calculati riscul o dată la 24 de luni. Dacă aveți acești factori de risc sau peste 40 ani, calculați-vă riscul clinic cel puțin odată la 12 luni și cel total la 24 de luni. Daca aveți boală clinică, calculați-vă riscul clinic cel puțin odată la 6 luni și cel total o dată la 12 luni.
  10. Dacă ați aplicat măsurile de schimbare a stilului de viață recomandate și riscul continuă să crească, adresați-vă medicului.
CONTACT




TRIMITE